COMPETITII

Primele concursuri
Primul concurs la care am luat parte si de care imi amintesc este cel organizat de dl. Nelu Cosma, intr-o tabara de schi la Babele. Era prin 1980. Am lovit un fanion si m-am oprit sa il ridic. Nu prea stiam regulile pe atunci. Primul trofeu castigat a fost tot la schi: Cupa Felix, in 1984. Am primit o cupa frumoasa pe care o pastrez si acum in vitrina de trofee. Pana prin '89 nu lipseam la niciun concurs de schi. Chiuleam de la scoala ca sa nu pierd vreo Cupa. Dupa '90 nu am mai avut timp pentru ca incepusem sa lucrez ca monitor. Am participat la competitii locale, Campionate Universitare sau la Campionatele Nationale. Ultima oara am concurat la Nationale in 2009, apoi am fost suspendat de federatia de schi pentru ca am comentat negativ la adresa federatiei. Am participat si la cateva concursuri internationale, in 2004 la Alpe d'Huez, obtinand locul 2 la Campionatul Mondial al Jurnalistilor. Sau cel putin asa il numesc unii.
In 2004 si 2005 am testat ce inseamna un Carpat Adventure, iar in 2008 si 2009 am participat la cateva maratoane frumoase de mountainbike: Maratonul Medieval Medias, Maratonul Ciucului si Prima Evadare (prima editie, cea cu soare).
In 1998 am organizat primul concurs, o competitie de freeride schi si snowboard pe Valea Malinului din Bucegi. Din 2009 am relansat Cupa Malinului iar din 2010 am organizat Freeride Fest - un concurs de Chinese Downhill. In acelasi an am inceput organizarea concursurilor de mountainbike: On Top of the World, Comana Bike Fest, Maraton Casa Comana si Cupa Carcostasilor, iar din 2012 am organizat un maraton de trail running, maratonul Tabere Cu Suflet.

Despre Freeride
Prima experienta a fost prin august '84 la Balea (zapezile de altadata...). Eram in tabara cu Liceul German. La final am facut un kicker si, cu costum de neopren, am dat un backflip drept in lac. Freestyle-ul nu s-a lipit de mine insa. Prin 2000 lucram la Eurosport si aveam mult timp liber, asa ca in weekend comentam iar in restul saptamanii stateam pe vai, prin Bucegi. Intr-un an am urcat pe foci si am coborat Valea Costilei de mai multe ori decat am schiat Cazacul sau Sorica de la Azuga. Mergeam mult singur. Nu aveam cu cine caci restul lumii era la servici. Nu recomand insa sa mergeti singuri, eu am avut noroc. Cea mai grea vale alpina pe care am coborat-o a fost Glacier Ronde, in Mont Blanc, iar acasa, un valcel din Valea Arpaselului, din Fagaras. Era ceata si eram singur. Cand s-a luminat si am vazut ce am coborat m-am speriat destul de tare.

Inapoi la Meniu